Intamplarea face ca zilele acestea am avut treaba la o multime de institutii care adapostesc armate intregi de functionari: Administratia Financiara, Camera de Comert, ITM, Registrul Comertului, Fortele de Munca, Asistenta Sociala. Poate pana acum nu mi-am dat seama pe ce lume traiesc, dar acum stiu cu siguranta ca este o lume a hartogarilor si functionarilor care tin evidente, consemneaza, avizeaza, contabilizeaza, gestioneaza. Treburi importante, pentru muritorii de rand inabordabile.
Camera de Comert m-a impresionat in mod deosebit: cladire enorma, arhitectura high tech, toata numai sticla neagra, lucioasa, spectaculoasă dar rece, inghetata. In ciuda fatadei impecabil moderna, holurile inguste, neingrijite, cu mobilier prost intretinut, pline de oameni asudati care formeaza cozi pe la usile diverselor oficine, iti amintesc iremediabil ca traiesti in Romania. Ca sa nu mai vorbesc de traditionalele functionare, acelea trecute de prima tinerete, cu care nu stii exact cum ar trebui sa te porti pentru a nu rascoli diverse frustrari.
Sistemul administrativ al statului este astfel gandit incat, in acest tip de cladiri, mii de oameni depun eforturi demne de cauze mai nobile pentru a nu produce nimic. Oameni sanatosi, capabili, in putere, vin 8 ore pe zi la serviciu pentru a plimba hartii dintr-o parte in alta. N-au nici o vina, evident, nu ei au facut sistemul... dar stai si te intrebi si parca iti vine sa razi daca nu ti-ar veni si sa plangi: cine ii plateste pe ei? de unde ia acest stat bani ca sa le dea salarii? Din buzunarul celor care muncesc, al celor care produc, al celor din ale caror maini si creiere iese ceva palpabil... ca altfel de unde?
Dar cand te uiti la toate aceste cladiri masive, cu multe etaje intesate de birouri, intesate la randul lor de functionari, fara de care nu poti face nici un pas, parca iti vine sa crezi ca acestia sunt cei mai numerosi, ca cei care muncesc, muncesc anume pentru a-i hrani pe ei, pentru a intretine un aparat administrativ care apasa greu ca un jug pe umerii lor, ca, dupa ce platesc dari in stanga si in dreapta (citeam undeva ca se plateste impozit si pe apa de ploaie care iti cade in curte), dupa ce se ingramadesc pe la ghisee si se umilesc in fata functionarelor cu nervi slabi, trebuie sa se bucure daca la sfarsitul zilei/lunii/anului financiar le mai ramane si lor ceva. Dramatizez putin, dar nu ma indepartez prea mult de realitate.
Un stat-capusa, unde un om care munceste plateste alti 10 care scriu, noteaza, inregistreaza, catalogheaza.
Neavand cu cine sa o las acasa, bat drumurile impreuna cu copilul. Ce ma surprinde este ca, la cei 2 ani si 1 luna ai sai, parcurge distante impresionante pe jos, la pas lejer dar nu de melc, fara sa se planga de oboseala.
